Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Seniorii Constanței, premiați pentru contribuția pe care au avut-o la viața comunității

Începând de mâine, 233 de vârstnici vor primi acasă, prin mandat poștal, sumele oferite de administrația locală. Vor fi premiați seniorii pentru care au fost depuse cereri în perioada 01.11.2021-07.12.2021. Lună de lună, seniorii Constanței care împlinesc 80, 90, 100 de ani și cei care sărbătoresc 50 de ani de căsătorie sunt celebrați de Primăria Constanța. În acest fel, municipalitatea îi răsplătește pentru contribuția adusă la clădirea orașului nostru.   Primăria Constanța le oferă locuitorilor ei care au împlinit aceste venerabile vârste următoarele sume: 300 de lei seniorilor trecuți de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani, 1.000 de lei celor care au împlinit 100 de ani și 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste jumătate de secol. Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită adresa de e-mail primarie@primaria-constanta.ro următoarele documente: - cerere tip; - copie conform cu originalul a certificatului de naștere; - copie conform cu originalul a cărții de identitate; - copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie- pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie. Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 08.30-16.30, iar în ziua de joi între orele 08.30 - 18.30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533. Atenție! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață.

marți, 21 decembrie 2021

Mai mult
Dar de Crăciun pentru bunicii tăi!

Moș Crăciun a ajuns mai devreme la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța. Cei 181 de bunici cazați aici au primit astăzi darurile pregătite de copiii de la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” și de cercetașii de la „Dacia Pontica”. Pe lângă cadorile alese cu grijă, micuții au trimis și câteva rânduri scrise din inimă. În mijlocul seniorilor s-a aflat astăzi și primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, care a vrut să le transmită personal cele mai bune urări. Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța: „Ceea ce au făcut acești copii este extraordinar. Mesajele lor sincere, cuvintele frumoase pe care le-au așternut pe hârtie valorează enorm pentru bunicii de aici. Le doresc tuturor sănătate multă și Crăciun fericit!” Campania „Dar de Crăciun pentru bunicii tăi” a fost  derulată de D.G.A.S. Constanța cu sprijinul Asociaței de Părinți a Școlii Gimnaziale nr. 30 „Gheorghe Țițeica” și al Organizației naționale a Cercetașilor României - Dacia Pontica.

marți, 21 decembrie 2021

Mai mult
Lista cu dezbateri publice pe teme de urbanism

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată cu dezbateri publice pe teme de urbanism pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța.  click pentru detalii

marți, 21 decembrie 2021

Mai mult
Anunț Concursuri și Angajări

Primăria municipiului Constanţa a publicat pe pagina de concursuri și angajări rezultatul privind proba de interviu pentru concursul organizat în perioada 17.12.2021 - 21.12.2021, pentru Direcția Generală Poliția Locală - Serviciul Ordine Publică. click pentru detalii

marți, 21 decembrie 2021

Mai mult
Anunț Concursuri și Angajări

Primăria municipiului Constanţa a publicat pe pagina de concursuri și angajări rezultatul privind selecția dosarelor pentru concursul organizat în perioada 27.12.2021 - 29.12.2021,pentru funcția de Secretar General Municipiu Constanța. click pentru detalii

marți, 21 decembrie 2021

Mai mult
Anunț Telekom

Intervenții Telekom în domeniul public, în data de 21.12.2021. click pentru vizualizare document

marți, 21 decembrie 2021

Mai mult
Sprijin pentru cele 150 de familii care au rămas pe drumuri în pragul sărbătorilor

Victimele incendiului din noaptea de 15 spre 16 decembrie au nevoie de toată susținerea noastră. În acea noapte teribilă și-au pierdut toate bunurile pentru care au muncit o viață întreagă, așadar orice ajutor este binevenit. Primăria Constanța a pus la dispoziție un spațiu în Pavilionul Expozițional (bulevardul Mamaia, nr.331 A) unde pot fi lăsate donații pentru cei 250 de oameni, adulți și copii, afectați.  Ieri a fost deschis un cont bancar pentru familiile afectate de incendiu al cărui titular este Asociația de Proprietari Prel. Sergent Nicolae Grindeanu nr. 6. Datele contului bancar sunt următoarele: Nr. cont: RO77BTRLRONCRT0525818102 RON Titular: Asociația de proprietari Prel. Sergent Nicolae Grindeanu Nr.6 Contul este deschis la Banca Transilvania Echipele de curățenie au acționat și astăzi pentru a elimina, pe cât posibil, urmele incendiului. S-au strâns containere întregi de obiecte distruse de flăcări. În continuare, cele trei scări ale blocului T3 sunt păzite atât de poliţiştii locali, cât şi de cei de la IPJ Constanța, iar în imobil nu se intră decât cu aprobarea acestora.

marți, 21 decembrie 2021

Mai mult
Anunț RAJA

Situația lucrărilor de refacere a tramei stradale în urma intervențiilor RAJA S.A., în Municipiul Constanța. click pentru vizualizare document

marți, 21 decembrie 2021

Mai mult
Servicii sociale și socio-medicale pentru persoanele vârstnice din municipiul Constanța

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța anunţă începerea etapei de selecţie a grupului ţintă în cadru Proiectului „SSM@160 - Servicii sociale și socio-medicale pentru persoanele vârstnice din municipiul Constanța”, POCU/436/4/4/125595. Proiectul își propune ca grup țintă un număr de 160 persoane vârstnice aflate în situații de dependență și/sau în risc de excluziune socială in vederea furnizării de servicii integrate de îngrijire la domiciliu. Condiții de eligibilitate: Poate deveni parte a grupului țintă orice persoană care: are reședința sau domiciliul în municipiul Constanţa are vârsta standard de pensionare (63 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi) si se află în cel puţin una din situaţiile de mai jos: -persoană bolnavă (suferă de o boala acută sau cronică); -lipsa unui mediu familial suportiv sau resurse interne limitate ale familiei, aparţinătorilor vârstnicilor în a-i sprijini, respectiv vârstnici singuri; -nu are posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii; -nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare; -nu se poate gospodări singur sau necesită îngrijire specializată; -se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile sociomedicale datorită bolii, ori stării fizice sau psihice; -existenţa unui abuz, risc de abuz sau neglijenţă asupra persoanelor vârstnice – prin serviciile furnizate în cadrul proiectului se are în vedere identificarea situaţiilor de abuz şi stoparea acestora prin intervenţia personalului calificat. Persoanele interesate se pot adresa: Expert Grup Tinta – Dragan Teodora E-mail: teodoramaria.dragan@gmail.com Telefon: 0787.821.046 Manager Proiect – Adamescu Cristina E-mail: cristina.adamescu83@gmail.com Telefon: 0766.333.705            

marți, 21 decembrie 2021

Mai mult
Intervenții rețea transport agent primar

Lucrări de reabilitare rețele termice ale TERMOFICARE Constanța, în domeniul public în data de 21.12.2021. click pentru vizualizare document

marți, 21 decembrie 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină