Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Opririle și staționările neregulamentare sancționate de polițistii locali ​

Săptămâna aceasta, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice  din cadrul Serviciului rutier au desfășurat o acțiune tematică pe raza municipiului Constanta pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale privind opririle și staționările neregulamentare. Au fost aplicate 109 sancțiuni contravenționale în valoare 38800 lei, și 169 de puncte penalizare la permisul de conducere în conformitate cu prevederile Codului Rutier. De asemenea, 18 autoturisme au fost ridicate și transportate în parcul auto al municipalității. Încă o dată, polițistii locali atrag atenția asupra importanței respectării prevederilor H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Cetățenii sunt rugați să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 - dispecerat Direcția generală poliția locală Constanța sau la adresa de mail: politia.locala@primaria-constanta.ro.

joi, 10 noiembrie 2022

Mai mult
Anunț RAJA

Echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile astăzi – 10 noiembrie 2022, în intervalul orar 10.00 – 13.00, în vederea executării lucrărilor de remediere a unui branșament avariat, de pe aleea Topolog din municipiul Constanța. Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Dezrobirii – bd. I.C. Brătianu – Oborului – I.L.Caragiale –Dezrobirii, cu străzile adiacente, precum și cei arondați punctelor  termice 135, 136 și 137. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

joi, 10 noiembrie 2022

Mai mult
Anunț RAJA

Lista cu punctele de lucru la care RAJA S.A. Constanta intervine în domeniul public, în data de 10.11.2022: Str. Marc Aurelius nr.12-14 – branșament; Str. Traian – Poarta 2 – branșament; Str. Delfinului nr.7 – conductă; Str. Aleea Topolog nr.4 bl.E6 – branșament; Str. Sos. Mangaliei/str. Hatman Arbore – conductă; Str. Gheorghe Marinescu/Soseaua Din Vii – hydrant; B-dul Aurel Vlaicu – zona cale ferata CFR – conductă; Palazu Mare: - str. Scanteiei nr.5B – branșament; str. Sentinelei nr.26 - conductă; Secția Prestații:  - b-dul Ferdinand in fata Garii – conductă.  

joi, 10 noiembrie 2022

Mai mult
Se decopertează carosabilul pe strada Lanului din cartierul KM 4-5

Se decopertează carosabilul pe strada Lanului din cartierul KM 4-5   Echipele SC Confort Urban SRL intervin astăzi și mâine cu utilaje de frezare pe strada Lanului, tronsonul delimitat de strada Mugurului și strada Hatman Arbore. Carosabilul este decopertat pentru a fi recondiționat cu un nou strat de asfalt. Pentru buna desfășurare a lucrărilor, circulația autovehiculelor este restricționată parțial, până la ora 16:00.   Vineri, 11 noiembrie, se vor institui aceleași restricții de trafic rutier, în intervalul orar 08:00 - 16:00.  Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.  De asemenea, participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări.  

joi, 10 noiembrie 2022

Mai mult
Sărbătorim Dobrogea

Ziua Dobrogei va fi marcată printr-o serie de evenimente organizate de Primăria Municipiului Constanța și Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”. Luni, 14 noiembrie, de la ora 12:30, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” va avea loc expoziția „Dobrogea în culorile toamnei – expoziție de pictură, fotografie și design vestimentar”. Vizitatorii vor putea admira lucrările realizate în cadrul proiectului cultural artistic Tabăra de pictură KREATOR ART, la care au participat cursanții claselor de pictură, fotografie și design vestimentar, sub coordonarea doamnelor Ioana Călinescu, Iulia Pană Gheorghe și Lucia Niculescu, experți în cadrul catedrei de Arte Vizuale. Temele abordate pentru realizarea lucrărilor au fost diferite: peisaje cu ruine ale cetăților, mănăstiri, forme de relief și vegetație, pădure, peisaj acvatic, peisaj tradițional. În cadrul atelierelor de lucru, au fost realizate schițe în plain air, imprimări pe materiale textile și documentare fotografică sau ședințe foto care ilustrează activitatea din cadrul proiectului.  De la ora 13:00, sunteți așteptați la vernisajul expoziției „Datina 100 de ediții”. Cu acest prilej, veți putea revedea numere vechi ale Revistei din anii’90, cu sprijinul Bibliotecii Județene, dar și cele mai actuale numere ale Revistei. Revista „Datina” este o publicație de tradiție, ce apare lunar sub egida Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”. Intrarea este liberă.  De la ora 18:00, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” va găzdui un spectacol al tradițiilor dobrogene. Vor crea o atmosferă de sărbătoare: Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul”, Ansamblul „Izvorașul Dobrogean”, Ansamblul „Elpis” al Comunității Elene Constanța, Ansamblul „Iholu” al Comunităţii Aromâne din România, filiala Constanţa, Ansamblul „Kaytarma” din Valu Lui Traian al Uniunii Democrate a Turco-Tătarilor Musulmani din România, Ansamblul folcloric universitar „Ovidius”, Ansamblul UDTTMR „CanRenkler” din Topraisar, Ansamblul „Goluboe More” al Comunității Ruşilor Lipoveni, Ansamblul „Delikanlilar” al Uniunii  Democrate Turce din România, Trupa „Şatra” a comunităţii rrome din Mangalia. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.  

miercuri, 9 noiembrie 2022

Mai mult
Invitați speciali și proiecții de film gratuite la Zilele Dobrogene de Film

În perioada 12 – 14 noiembrie, la Constanța au loc Zilele Dobrogene de Film. Evenimentul, finanțat de Primăria Municipiului Constanța, propune publicului o serie de proiecții de filme românești și străine co-produse de cineaști din țări aflate în regiunea Mării Negre sau filmate în zona Dobrogei. Intrarea la proiecții este gratuită, iar acestea vor avea loc la Centrul Multifuncțional Educațional Pentru Tineret „Jean Constantin” (Bulevardul Ferdinand 56) și la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța (Strada Lahovari Ion 2). În plus, la eveniment vor participa actori precum Olimpia Melinte, Bogdan Farcaș sau Nicoleta Hâncu, care vor sta de vorbă cu publicul la finalul proiecțiilor. Programul Zilelor Dobrogene de Film se deschide sâmbătă, 12 noiembrie, la ora 15:30 la Centrul MEPT „Jean Constantin” cu Between Two Dawns / Din zori până în zori (2021, r. Selman Nacar), o co-producție Turcia – România multi-premiată la festivalurile de profil. Filmul este un portret tulburător al Turciei contemporane, în care onoarea familiei este, în continuare, mai presus de orice. Tot sâmbătă, la Centrul MEPT „Jean Constantin”, de la ora 17:30 va avea loc proiecția filmului Căutătorul de Vânt (2022, r. Mihai Sofronea, co-producție România – Bulgaria)). Filmat în Dobrogea, filmul spune povestea unui bărbat (interpretat extraordinar de actorul Dan Bordeianu) care află că mai are puțin timp de trăit, dar regăsește frumusețea vieții. La proiecție vor fi prezenți regizorul Mihai Sofronea, dar și actorii Olimpia Melinte, Adrian Titieni și Elias Ferkin. Duminică, 13 noiembrie, de la ora 17:30, la „Jean Constantin” publicul este așteptat la proiecția ... Poate mai trăiesc și azi (2020, r. Tudor Cristian Jurgiu, co-producție România-Grecia), o poveste de dragoste neobișnuită, filmată la mare și inspirată din filme, cărți și folclor. Nicoleta Hâncu, actrița din rolul principal, va fi prezentă la Constanța. În ultima zi a evenimentului, spectatorii sunt așteptați la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța de la ora 18:00 pentru filmul Breaking News (2017, r. Iulia Rugină) filmat în Dobrogea, cu Andi Vasluianu și Voica Oltean în rolurile principale. Filmul spune povestea unui cunoscut reporter TV care trebuie să realizeze unul dintre cele mai grele reportaje din viața lui. Iar ultima proiecție din program este Neidentificat (r. Bogdan Georgi Apetri, 2020), un film polițist premiat la Festivalul Internațional de Film Transilvania sau la Festivalul de Film de la Varșovia. Actorul din rolul principal, Bogdan Farcaș, va fi prezent la Constanța pentru o discuție cu publicul. Zilele Dobrogene de Film este un proiect finanțat de Primăria Municipiului Constanța.      

miercuri, 9 noiembrie 2022

Mai mult
Intervenții rețea transport agent primar

Lucrări de reabilitare rețele termice ale TERMOFICARE Constanța, în domeniul public în data de 09.11.2022. click pentru vizualizare document

miercuri, 9 noiembrie 2022

Mai mult
Informare și consultare publică

Persoanele interesate pot consulta proiectele de hotărâre : 1. privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru acordarea reducerilor de la plata impozitelor pe clădiri și a impozitului pe teren pentru întreprinderile care activează pe raza administrativ - teritorială a municipiului Constanța; 2. privind stabilirea impozitelor și taxelor la nivelul municipiului Constanța în anul 2023. click pentru vizualizare

marți, 8 noiembrie 2022

Mai mult
Anunț RAJA - Avarie pe strada Dispensarului (zona Cireșica)

Echipele RAJA intervin astăzi – 08 noiembrie 2022, în vederea executării lucrărilor de remediere a avariei survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Dispensarului din mun. Constanța. Pentru remedierea acesteia, se sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 13.30 – 17.00, consumatorilor din perimetrul delimitat de : str. Dispensarului – bd. Aurel Vlaicu – bd. Alexandru Lăpușneanu – str. Dispensarului.   Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

marți, 8 noiembrie 2022

Mai mult
Întreruperi E-distributie programate în județul Constanța,perioada 9 - 13 noiembrie 2022

click pentru vizualizare document

marți, 8 noiembrie 2022

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină