Stiri - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Tu alegi să trăiești într-un oraș curat, iar noi te ajutăm să faci asta!

joi, 25 noiembrie 2021

Inapoi
curatenie

Orașul în care trăim trebuie sa fie curat, verde, civilizat. Și acest lucru se poate obține doar printr-un efort comun. Pe de o parte, echipele municipalității trebuie sa facă în mod constant curățenie, pe de altă parte, noi, constănțenii, trebuie sa o păstrăm. De multe ori, munca echipelor de curățenie este în zadar. Imediat după ce au igienizat un loc, apar oameni care aruncă gunoiul pe jos și nu în coșurile de gunoi, oameni care murdăresc pereții clădirilor sau care distrug piesele de mobilier.

Cu toate acestea, zilnic, echipele Direcției Generale Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța, ale operatorului de salubrizare, precum și persoanele care beneficiază de venitul minim garantat desfășoară acțiuni de igienizare și salubrizare a străzilor orașului astfel încât să fie menținut un climat de curățenie. Se mătură și se spală străzile, trotuarele, piețele, zonele de promenadă sau locurile de joacă.

De asemenea, conform normelor europene de igienă şi sănătate publică, platformele de gunoi din fiecare cartier sunt spălate, igienizate și deratizate cel puțin o dată pe lună.

Curăţenia trebuie să facă parte din viaţa noastră, a fiecăruia. Tu alegi să trăiești într-un oraș curat, iar noi te ajutăm să faci asta!