Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Comerț ilicit cu produse lactate

vineri, 24 iunie 2022

Inapoi
4

În cursul zilei de ieri, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru menținerea unui climat public civilizat în piața CET, au depistat două persoane care comercializau în mod ilegal și în condiții improprii produse lactate din autoturismele personale.

Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu amendă în cuantum de 2500 lei fiecare, fiind dispuse și măsuri complementare de ridicare și confiscare a autovehiculelor folosite la săvârșirea contravenției.

Totodată, polițiștii locali au dispus predarea de către comercianții ambulanți a produselor alimentare către o firmă specializată în distrugerea bunurilor improprii consumului.

Pe această cale, recomandăm cetățenilor să se alăture demersurilor municipalității pentru eradicarea comerțului ambulant și să nu cumpere produse alimentare din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport,depozitare și comercializare. Acesta nu poate elibera bon fiscal prin care să fie justificată tranzacția comercială, existând riscul achiziționării unor produse neconforme care vă pot afecta sănătatea.

În cazul în care sesizați astfel de fapte, vă recomandăm să nu dati curs acestor invitații, care ar putea să vă aducă atingere sănătății și să sesizați imediat dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.