Stiri - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Pregătiri pentru codul portocaliu de ploi abundente

marți, 12 octombrie 2021

Inapoi
pregatire ploi (2)

Constanța intră începând din această seară de la ora 21:00 sub incidența unui cod portocaliu de ploi abundente care se va menține până mâine la ora 10:00. Meteorologii constănțeni anunță că în acest interval vor fi ploi abundente ce vor depăși 50-70 l/mp.

În aceste condiții, echipele Primăriei Constanța, ale operatorului de salubrizare și ale RAJA S.A. s-au mobilizat pentru decolmatarea rigolelor de scurgere a apelor pluviale pentru a preveni formarea de acumulări de apă sau chiar refulări ale sistemului de preluare a apelor pluviale. O atenție sporită se acordă zonelor cu risc de inundații, unde au fost montați și saci cu nisip pentru a preveni inundarea locuințelor. Totodată, echipele Primăriei Constanța vor monitoriza atent aceste zone din oraș și vor fi pregătite să intervină. De asemenea, dacă situația o va impune echipe de țapinari vor interveni pentru eliberarea căilor de acces blocate de copaci sau crengi rupte.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 sau 0341922

Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.