Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Toți copiii Constanței sunt așteptați să se antreneze în Complexul Sportiv “Gheorghe Hagi”

miercuri, 1 iulie 2020

Inapoi
stadion (3)

Condiții moderne, la standarde europene, pentru micii fotbaliști ai orașului nostru. Cel mai mare și mai modern teren sintetic din municipiul Constanța, aflat în cadrul Complexului Sportiv “Gheorghe Hagi” este în ultima fază a procesului de reabilitare.

Primăria Municipiului Constanța a investit în lucrările de reamenajare aproximativ 200 de mii de euro. Cluburile de fotbal F.C. FARUL, PERFORMER și METALUL au depus deja cereri pentru a-și desfășura activitatea pe acest teren.

Eugen Căruntu – director executiv al Direcției Tehnic Administrativ din cadrul Primăriei Municipiului Constanța: “Încă de la sfârșitul anul 2018, de când Primăria Municipiului Constanța a preluat prin protocol Complexul Sportiv “Gheorghe Hagi” de la Ministerul Tineretului și Sportului, am observat două mari probleme. Cea mai mare era acest teren sintetic, care era foarte degradat, și a doua, inundarea subsolului pavilionului central. Anul trecut am efectuat reparații la sistemul de scurgere și apă pluvială, am mărit capacitatea pompelor pentru ca acestea să poată extrage mai multă apă, dar am făcut reparații și la pavilion. Cea mai importantă investiție din acest an este acest teren sintetic, fiind vorba despre copiii orașului Constanța care vin să se antreneze aici.  Au fost efectuate lucrări complexe. S-a strâns tot ce însemna teren sintetic vechi, au fost astupate găurile, crăpăturile, a fost nivelat tot ceea ce era deteriorat, s-a demolat tot gardul, plasele (1528 mp) și porțile vechi. S-a montat un gard nou format din două părți, 5 metri pe laturile lungi ale terenului și 8 metri în spatele porților, pe laturile scurte.

A fost înlocuită nocturna, au fost recondiționați stâlpii suport, apoi s-a așternut covorul sintetic care a fost trasat. Au fost amplasate și două bănci noi de rezervă, iar acum mai avem de montat porțile de joc și tribuna pentru spectatori. În curând, toți copiii Constanței sunt așteptați să se antreneze aici, avem deja cereri de la cluburile F.C.FARUL, PERFORMER și METALUL care ne-au contactat și ne-au spus că vor să își desfășoare activitatea pe acest teren. Este cel mai frumos și cel mai mare teren sintetic din orașul Constanța, iar părinții au fost foarte bucuroși că își vor putea aduce copiii aici, într-un cadru frumos și sigur, la standarde moderne”.

Noul teren de fotbal are dimensiunile 90/45 m și este prevăzut cu gazon de 60 de mm înălțime, iar restul terenului, în suprafață de 1968 mp este prevăzut cu suprafață sintetică cu fir de 26 mm înălțime. Gazonul sintetic ales este rezistent la temperaturi cuprinse între -35 grade Celsius și 60 de grade Celsius. Și pe terenul central al Complexului Sportiv “Gheorghe Hagi” au avut loc investiții importante. Toate lucrările efectuate până acum la Complexul Sportiv “Gheorghe Hagi”, inclusiv acțiunile de curățenie și igienizare care au loc zilnic, au fost efectuate exclusiv cu fonduri din bugetul Primăriei Municipiului Constanța”.

Eugen Căruntu – director executiv al Direcției Tehnic Administrativ din cadrul Primăriei Municipiului Constanța: “Am înlocuit aproximativ 2 mii de scaune, am achiziționat acest tractoraș care tunde, scarifică, strânge iarba, am cumpărat și un sistem de udare prin două mecanisme.

Beneficiem de sprijinul domnului inginer agricol Dumitru Manole, unul dintre cei mai buni specialiști agronomi din țară și fost jucător al echipei Farul Constanța, care ne acordă consultanță în tot ceea ce înseamnă amenajarea și întreținerea suprafețelor de joc. Gazonul a fost înlocuit în zona porților cât și în zona dedicate arbitrilor. Pista de atletism va fi reparată și vom continua înlocuirea scaunelor, apoi vom zugrăvi și vom igieniza locul pentru a-l aduce în condiții normale de funcționare. De asemenea, se reamenajează drumul de acces și trotuarele, se refac parcările, vor fi prevăzute și locuri pentru părinții care vin să îi supravegheze pe micii fotbaliști”.