Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Continuă lucrările de toaletare și corecție a arborilor în municipiul Constanța

miercuri, 23 noiembrie 2022

Inapoi
lucrari MIC

Echipele Direcției Generale Gestionare Servicii Publice acționează atât în parcuri, cât și în cartiere, acolo unde există vegetație uscată ce poate deveni un pericol. Zilele acestea, personalul specializat acționează pe bulevardul Lăpușneanu, pe străzile Soveja, Cișmelei și Hortensiei, precum și în cartierul Inel II pe aleea Berzelor și Bravilor, în cartierul Palas, pe strada Elena Cuza. 

În luna decembrie, echipele vor interveni în zona centrală,  pe str. D. Bolintineanu, Sabinelor, Siretului, Bd. Mamaia, precum și la  Liceul cu Program Sportiv Nicolae Rotaru și la Grădinița Perluțele Mării.

Menționăm că lucrările de toaletare/corecție a arborilor se realizează după reguli stricte, în perioada de repaus vegetativ a arborilor pentru a nu afecta echilibrul bilogic al acestora. 

Multe dintre lucrările de toaletare și corecție care au loc în aceste zile sunt rezultatul solicitărilor venite de la constănțeni, persoane fizice, persoane juridice sau asociații de proprietari. Solicitările de toaletare depuse în timpul anului care nu au reprezentat o urgență au fost programate pentru perioada în care se recomandă astfel de intervenții asupra coroanei arborilor. În cazurile de urgențe, respectiv fenomene meteorologice nefavorabile, echipele municipalității acționează imediat pentru evitarea oricărui pericol. 

Facem apel la constănțeni să nu lase mașinile în zonele în care se lucrează pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor și pentru a evita riscul ca unele dintre crengile tăiate să cadă pe autoturisme. 

De asemenea, rugăm locuitorii muncipiului să înțeleagă că grămezile cu material lemnos depozitat în urma intervențiilor sunt ridicate de lucrători în cel mai scurt timp posibil.