Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

În atenția operatorilor economici

luni, 2 decembrie 2019

Inapoi

Serviciul Autorizare Agenți Economici din cadrul Primăriei municipiului Constanța, aduce la cunoștința operatorilor economici care au încetat activitatea comercială la punctele de lucru autorizate și nu mai doresc să funcționeze în anul 2020, că au obligația să solicite anularea avizului program de funcționare/autorizație de funcționare.

Cererile de anulare însoțite de avizul program de funcționare/autorizația de funcționare (în original) se pot depune la Centru de Informare pentru Cetățeni - incintă City Park Mall sau online la următoarea adresă de e-mail: agenti.economici@primaria-constanta.ro. Termenul limită de depunere a cererilor de încetare a activităților care nu implică plata taxei de autorizare pentru anul 2020 este 31 ianuarie.

Operatorii economici care desfășoară activități economice pe raza municipiului Constanța și care au fost autorizați în anii anteriori au obligația de a viza anual avizul program de funcționare/autorizația de funcționare până la data de 31 martie. Vizarea actelor administrative se face în baza a doar 2 documente, respectiv cererea și dovada plății. Acestea pot fi transmise online la următoarea adresă de e-mail: agenti.economici@primaria-constanta.ro.