Arhivă Evenimente
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă Evenimente

Ce filme vor rula în acest weekend la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

La cererea publicului, pelicula „colectiv” revine în sala de cinema în această seară, de la ora 18:00. Filmul regizat de Alexander Nanau urmărește cu egal interes autorități și jurnaliști, într-o interacțiune permanentă de căutare și expunere a adevărului. Spectatorii vor avea acces în locurile cheie de după evenimentul tragic din clubul Colectiv: redacții de ziare, cabinete de miniștri, coridoare de instituții, săli de ședințe. Producția dezvăluie fără compromisuri o întreagă rețea a corupției, minciunii și manipulării, urmărind jurnaliști, avertizori de integritate (whistleblowers), pacienți și familiile lor, dar și oficiali din guvern și reprezentanți ai statului. Preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari. De la ora 20:00, aveți ocazia să vă reîntâniți cu Harrison Ford, Dan Stevens, Omar Sy, Karen Gillan, Bradley Whitford și Colin Woodell în „Chemarea străbunilor”, o producție care îmbină live-action-ul cu animația. Buck este un câine iubitor, a cărui viață domestică este dată peste cap atunci când este îndepărtat din casa sa din California și ajunge în sălbăticia din Alaska, în timpul goanei după aur din anii 1890. Aici are parte de o aventură spectaculoasă, găsindu-și în cele din urmă adevăratul loc în lume și devenind propriul său stăpân. Preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari. Pelicula de animație care combină fantezia urbană cu poveștile clasice inspirate din mitologie, „Tot înainte” va putea fi vizionată sâmbătă, 07 martie, de la orele 12:00 și 15:00 și duminică, 08 martie, de la ora 12:00. Filmul regizat de Dan Scalon este povestea a doi frați elfi care pornesc într-o călătorie cu scopul de a afla dacă magia mai este prezentă în lume. Ian, un elf al cărui tată a murit înainte ca el să se nască, tânjește să fie încrezător și puternic și trăiește cu impresia că ar fi avut ambele calități dacă ar fi crescut alături de tatăl său. Frate său mai mare, Barley, e o sursă constantă de probleme pentru Ian. Când mama le oferă băieților un dar lăsat moștenire de tatăl defunct, frații pornesc într-o aventură memorabilă cu scopul de a-și readuce tatăl la viață. În distribuție: Tom Holland, Chris Pratt, Octavia Spencer, Julia Louis-Dreyfus, Mel Rodriguez. Preț bilet: 18 lei întreg; 4,5 lei copii/elevi/studenți; 9 lei pensionari. Sâmbătă, 07 martie, de la ora 15:00, este programată comedia de acțiune live-acțion „Sonic the Hedgehog”, regizată de Jeff Fowler. Sonic face echipă cu noul său prieten, Tom Wachowski pentru a-l opri pe diabolicul dr. Robotnik, care vrea să îl captureze pe Sonic și să-i folosească superputerile pentru a domina lumea. Din distribuție fac parte actorii: James Marsden, Jim Carrey și Ben Schwartz. Preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari. Duminică, 08 martie, de la ora 17:30, este prezentată publicului pelicula „Fiicele doctorului March”. Ecranizarea Little Women, care se bazează atât pe romanul clasic cât și pe alte scrieri ale Louisei May Alcott, redă parcursul, suișurile și coborâșurile vieții lui Jo March, un alter ego al scriitoarei. Potrivit regizoarei și scenaristei Greta Gerwig, povestea celor patru surori care vor să-și trăiască viața după propriile reguli este potrivită pentru momentul actual, fiind valabilă în orice epocă. În distribuție: Meryl Streep, Saoirse Ronan, Timothée Chalamet, Florence Pugh, Eliza Scanlen, Laura Dern, Emma Watson. Preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari. De la ora 20:00, comedia „10 zile fără mama” regizată de Ludovic Bernard încheie seria de proiecții cinematografice din acest weekend. Haosul se instaurează treptat în viața lui Antoine Mercier, un tată ocupat care are o funcție importantă la o întreprindere, când acesta e nevoit să ia locul soției și să aibă grijă de copiii lor pentru 10 zile. Antoine descoperă cât de grea este meseria de mamă. Cu: Franck Dubosc, Aure Atika, Alexis Michalik. Preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari. Informațiile legate de programul de vânzare al biletelor sunt disponibile pe site-ul oficial http://www.cmeptjc.ro/, pe pagina de Facebook sau direct la casieria centrului, din bulevardul Ferdinand, nr. 56 (fostul Cinema Republica). 

vineri, 6 martie 2020

Mai mult
Liga Națională de baschet feminin

Meciul dintre Phoenix Știința Constanța și Agronomia București se va disputa miercuri, 04 martie, de la ora 18:00, la Sala Sporturilor din Constanța.

miercuri, 4 martie 2020

Mai mult
O nouă provocare pentru HC Dobrogea Sud Constanța!

Derby-ul etapei a XXI-a a Ligii Naționale va avea loc  luni, 2 martie, de la ora 17:00, la Sala Sporturilor din Constanța. Formația HC Dobrogea Sud Constanța o va întâlni pe CS HC Buzău 2012. Prețul unui bilet este 10 lei.

luni, 2 martie 2020

Mai mult
Concert Extraordinar de Mărțișor

Primăria Municipiului Constanța vă invită să trăiți bucuria venirii primăverii. Doamnele și domnișoarele sunt așteptate duminică, 1 martie, la Concertul Extraordinar de Mărțișor care se va desfășura la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, începând cu ora 18:00. Tinerii artiști Ioana Popescu și Alexander Maria Wagner vor urca pe scenă pentru a vă oferi momente de neuitat. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile. În program sunt cuprinse lucrările: Béla Bartók - Dansuri Românești, Leoš Janáček - Sonata pentru vioară și pian, Jules Massenet - Meditația Thaïs, Alexander Maria Wagner -„Patru piese pentru soț și soție”, Alexander M. Wagner, Lukas Metzenbauer - Un francez în Transilvania din Opereta „Café Ringelspiel“, George Enescu - Sonata pentru vioară și pian - „Torso”. Violonista Ioana Popescu si pianistul Alexander Maria Wagner au debutat în vara anului 2019, în Degenberg, Germania, duo-ul format de cei doi având rolul de a promova muzica românească publicului larg european. Ioana Popescu a absolvit în 2015 Colegiul Național de Muzică „George Enescu’’ din București cu cea mai mare distincție, avându-i ca profesori îndrumători pe Valeriu Rogacev și Elena Baltaga iar în prezent, studiază la Universitatea Mozarteum din Salzburg, Austria sub îndrumarea prof. Annelie Gahl. Activitatea ei solistică, orchestrală și camerală cuprinde recitaluri și concerte în România, Germania, Italia, Austria şi Elveția. Printre premiile obținute la renumite concursuri naționale și internaționale se numără: premiul I la Concursul Internațional „Paul Constantinescu”, premiul II la Concursul Național „George Georgescu”, premiul II și Premiul Special din partea Juriului pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări românești la Concursul Internațional „Remember Enescu-Dan Cumpătă”. Din ianuarie 2017, a susținut seria de concerte ”Mozart Violin Sonaten” în Sala Residenz din Salzburg, iar în ianuarie 2018 l-a acompaniat, în calitate de concertmaestru, pe violonistul și dirijorul Benjamin Schmid, în cadrul Festivalului Mozartwoche. La vârsta de 14 ani, Alexander Maria Wagner compunea prima sa simfonie, intitulată ”KRAFTWERK’’, care a fost înregistrată de Dirijorul Principal al Orchestrei Filarmonice din Sofia, Alexei Kornienko pentru renumita casă de discuri Oehms Classics. Actualmente încris în programul de masterat de compoziţie din cadrul prestigiosului Royal College of Music din Londra, Alexander a studiat pian și compoziție cu Franz Hummel și Theodor Breu, instruirea sa continuând, alături de pianistul Pavel Gililov, la binecunoscuta Universitate Mozarteum din Salzburg. Multele sale apariții scenice includ concerte în Germania (Gasteig München, Beethoven-Haus și Beethovenfest Bonn) Austria, Cehia, Franța și Elveția. În ianuarie 2016, debutul său pianistic în Herkulessaal München s-a bucurat de un succes răsunător. Un an mai târziu, Orchestra Simfonică Radio din Moscova înregistrează a doua lui simfonie, precum și Concertul Nr. 1 pentru Pian și Orchestră op. 23 de P. I. Ceaikovski, avându-l pe Alexander Maria Wagner ca solist.

duminică, 1 martie 2020

Mai mult
Invitație la film!

Primăvara se numără proiecțiile cinematografice. Filme de animație și aventuri, drame și producții românești vor putea fi vizionate în acest weekend în sala de cinema a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.  Sâmbătă, 29 februarie, de la ora 16:30, cinefilii sunt așteptați la filmul revoluționar „Chemarea străbunilor”, adaptare după romanul lui Jack London, în regia lui Chris Sanders. Producția care îmbină live-action-ul cu animația transpune pe ecran povestea lui Buck, un câine iubitor, a cărui viață domestică este dată peste cap atunci când este îndepărtat din casa sa din California și ajunge în sălbăticia din Alaska, în timpul goanei după aur din anii 1890. Aici Buck are parte de o aventură spectaculoasă, găsindu-și în cele din urmă adevăratul loc în lume și devenind propriul său stăpân. Distribuția filmului este formată din Harrison Ford, Dan Stevens, Omar Sy, Karen Gillan, Bradley Whitford și Colin Woodell. Preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari. De la ora 19:00, va rula în proiecție de gală filmul „colectiv”, în prezența protagoniștilor. „colectiv” spune povestea primului an de după incendiul din clubul cu același nume și urmărește cu egal interes autorități și jurnaliști, într-o interacțiune permanentă de căutare și expunere a adevărului. Spectatorii vor avea acces în locurile cheie de după evenimentul tragic din clubul Colectiv: redacții de ziare, cabinete de miniștri, coridoare de instituții, săli de ședințe.  Filmul dezvăluie fără compromisuri o întreagă rețea a corupției, minciunii și manipulării, urmărind jurnaliști, avertizori de integritate (whistleblowers), pacienți și familiile lor, dar și oficiali din guvern și reprezentanți ai statului. Pelicula regizată de Alexander Nanau a fost primul film documentar românesc selectat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția iar la Festivalul de Film din Zurich a obținut premiul pentru cel mai bun film documentar. În prezent, „colectiv” este în selecția oficială din cadrul Festivalului de Film Sundance 2020, unul dintre cele mai importante festivaluri de film independent din lume, care se desfășoară în Statele Unite. Preț bilet: 20 lei întreg; 5 lei copii/elevi/studenți; 10 lei pensionari. Duminică, 1 martie, de la ora 12:00, comedia de acțiune live-acțion „Sonic the Hedgehog”, în regia lui Jeff Fowler revine în sala de cinema a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”. În încercările lui de a trece cu bine de dificultățile vieții de pe Pământ, Sonic face echipă cu noul său prieten, Tom Wachowski pentru a-l opri pe diabolicul dr. Robotnik, care vrea să îl captureze pe Sonic și să-i folosească superputerile pentru a domina lumea. Din distribuție fac parte actorii: James Marsden, Jim Carrey și Ben Schwartz Preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari. De la ora 15:00, publicul constănțean este invitat la comedia „10 zile fără mama” regizată de Ludovic Bernard. Antoine Mercier, un tată ocupat care are o funcție importantă la o întreprindere e nevoit să ia locul soției și să aibă grijă de copiii lor pentru 10 zile, în momentul în care soția sa, Isabelle, decide să ia o pauză și să plece în vacanță după prea mulți ani. Haosul se instaurează treptat, Antoine descoperind cât de grea este meseria de mamă. Cu: Franck Dubosc, Aure Atika, Alexis Michalik. Preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari. De la ora 20:00, aveți ocazia să vă întâlniți cu Matei Dima și Codin Maticiuc în comedia „Miami Bici”, în regia lui Jesús del Cerro. Ion și Ilie, doi tineri săraci dintr-un mic oraș obscur din România se luptă pentru a supraviețui în America, după ce au fost atrași de dorința de trăi „Visul American” și de a se „îmbogăți rapid”. Sfătuiți în secret de Gelu, mentorul lor auto-proclamat, de acasă, cei doi trebuie să dejoace planul machiavelic al lui Mișu, un roman de cea mai joasă speță, stabilit în Florida. Preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari. Informațiile legate de programul de vânzare al biletelor sunt disponibile pe site-ul oficial http://www.cmeptjc.ro/, pe pagina de Facebook sau direct la casieria centrului, din bulevardul Ferdinand, nr. 56 (fostul Cinema Republica). 

sâmbătă, 29 februarie 2020

Mai mult
HC Dobrogea Sud Constanța vs. CSM București

Sala Sporturilor din Constanța va găzdui sâmbătă, 29 februarie, de la ora 15:30, meciul dintre HC Dobrogea Sud Constanța și CSM București, în cadrul etapei a XX-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Prețul unui bilet este 10 lei.

sâmbătă, 29 februarie 2020

Mai mult
Weekend bogat în evenimente la debut de primăvară

Târgul de Mărțișor „Drag de tradiții”, aleea pietonală de pe strada Ștefan cel Mare Evenimentul dedicat primăverii va fi deschis până pe 2 martie, între orele 12:00 și 20:00. Părinții sunt invitați să cumpere mărțișoare iar cei mici pot participa gratuit la atelierele susținute de voluntari de la Organizația Națională Cercetașii României – Grup candidat Dacia Pontica pentru a confecționa felicitări, brelocuri din noduri cercetășești, figurine, brățări împletite și flori de primăvară realizate din diverse materiale. Târgul de Mărțișoare, platoul din fața Muzeului de Artă Populară Constanța Cea de-a XVII-a ediție a Târgului de Mărțișoare reunește peste 30 de participanți. Până pe 1 martie, puteți achiziționa mici obiecte vestitoare ale primăverii, realizate din materiale textile, scoici, lemn, lut, piele, pietre, hârtie, rășină, flori uscate, mărgele și sticlă. Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” Vineri 28 februarie, de la ora 18:00 sunteți așteptați la spectacolul extraordinar de folclor dedicat sărbătorilor populare: Dragobete și Mărțișor. Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Izvoare Dobrogene”, sub conducerea lui Cristian Obrejan va oferi momente artistice de neuitat. Printre invitați se numără: Matilda Pascal Cojocărița & Ștefan Cigu, Gelu Voicu, Elena Plătică și Mirela Pană. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Doamnele și domnișoarele sunt invitate duminică, 1 martie, de la ora 18:00, la „Concertul Extraordinar de Mărțișor”, susținut de  tinerii artiști Ioana Popescu și Alexander Maria Wagner. În program sunt cuprinse lucrările: Béla Bartók - Dansuri Românești, Leoš Janáček - Sonata pentru vioară și pian, Jules Massenet - Meditația Thaïs, Alexander Maria Wagner -„Patru piese pentru soț și soție”, Alexander M. Wagner, Lukas Metzenbauer - Un francez în Transilvania din Opereta „Café Ringelspiel“, George Enescu - Sonata pentru vioară și pian - „Torso”. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile. Totodată, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” va găzdui în luna martie expoziția „Primăvara Artelor”. Vernisajul  prezintă lucrări de pictură, fotografie și design vestimentar ale claselor coordonate de profesorii: Lucia Niculescu, Iulia Pană și Florentin Sîrbu. Intrarea este liberă. Teatrul de Stat Constanța Cea de-a treia premieră a acestei stagiuni, „Jocuri în curtea din spate”, spectacolul regizat de Diana Mititelu, după piesa autoarei israeliene Edna Mazya va fi prezentat publicului în acest weekend. Avanpremiera și cele două premiere sunt programate vineri, 28 februarie, sâmbătă, 29 februarie și duminică, 1 martie, de la ora 19:00. „Jocuri în curtea din spate” este un spectacol despre cruzime, o radiografie a psihicului adolescentin, o poveste despre patru băieți și o fată care trăiesc ultima lor zi de libertate, de copilărie, de nevinovăție. Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 14 ani. Piesa transpune o poveste adevărată, a procesului agresorilor în cazul unui viol asupra unei adolescente de 14 ani, care a avut loc într-o comunitate rurală din nordul Israelului. Edna Mazya nu doar că reface procesul unui eveniment de violent din viața unor tineri, dar analizează și mecanismele psihologice care au permis producerea lui. Publicitatea din jurul procesului a determinat mai multe femei să capete curaj și să raporteze diverse forme de agresiune ținute sub tăcere. Scenografia îi aparține lui Răzvan Bordoș iar traducerea este semnată de Ada-Maria Ichim. Lighting-design: Cristian Niculescu&Alexandru Bibere Distribuția reunește cei mai tineri actori ai Teatrului de Stat Constanța, noi angajați și colaboratori: Cristiana Luca/ Ecaterina Lupu, Andrei Bibire, Theodor Șoptelea, Cătălin Bucur, Ștefan Mihai. Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Duminică, 1 martie, de la ora 19:00, este prezentat publicului „2 GENTS în concert”. Proiectul muzical fondat artiștii români Ciprian Rogojan(instrumente de percuție, membru fondator al trupei Sistem) și Doru Todoruț(voce, membru fondator al trupei Deepcentral) aduce pe scena instituției de cultură soliști de înaltă ținută: Smaranda Drăghici, Doru Iftene și Răzvan Săraru. Spectacolul se va desfășura sub bagheta dirijorului Ionuț Pascu. La succesul evenimentului  își vor aduce contribuția orchestra și corul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“, pregătit de maestrul Adrian Stanache. Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța Câștigătoarea concursului Vocea României, Julie Mayaya, îmbracă rolul legendarei Tina Turner într-un show care va avea loc duminică, 01 martie, de la ora 19:00. „Proud Mary”, „Simply the best”, „What`s love got to do with it”, „Private dancer”, „Steamy windows” sunt doar câteva dintre piesele care încă se aud pe radiourile din toata lumea și pe care aveți ocazia sa le ascultați live. Spectacolul „Proud Mary”, unic în România, promite o atmosferă deosebită prin show-ul de lumini, efectele speciale, dansatori și energie. HC Dobrogea Sud Constanța vs. CSM București Sala Sporturilor din Constanța va găzdui sâmbătă, 29 februarie, de la ora 15:30, meciul dintre HC Dobrogea Sud Constanța și CSM București, în cadrul etapei a XX-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Prețul unui bilet este 10 lei.

vineri, 28 februarie 2020

Mai mult
Muzeul de Artă Populară Constanța devine destinația iubitorilor de handmade

Joi se dă startul Târgului de Mărțișoare, care se va desfășura pe platoul din fața instituției, în perioada 27 februarie – 1 martie. Eveniment cu tradiție, cea de-a XVII-a ediție a Târgului de Mărțișoare reunește peste 30 de participanți. Timp de patru zile, meșteri populari, artiști plastici și artiști amatori vor expune mici obiecte vestitoare ale primăverii, realizate din materiale textile, scoici, lemn, lut, piele, pietre, hârtie, rășină, flori uscate, mărgele și sticlă. Tehnicile folosite pentru realizarea mărțișoarelor sunt: modelajul, pictura, cusutul, croșetatul, împletitul, lipitul.

joi, 27 februarie 2020

Mai mult
„Drag de tradiții”

Pentru că ne stă gândul doar la primăvară, îi așteptăm pe micii constănțeni începând de luni, 24 februarie, la atelierele organizate în cadrul Târgului de Mărțișor „Drag de tradiții”, pe aleea pietonală de pe str. Ștefan cel Mare. Zilnic, până pe 2 martie, voluntari de la Organizația Națională Cercetașii României – Grup candidat Dacia Pontica vor sta la dispoziția celor care doresc să creeze mărțișoare unice și inedite, după următorul program: 24 februarie – 26 februarie, între 15:00 și 17:30, 27 februarie – 2 martie, între 12:00 și 20:00. În timp ce copiii sunt implicați în procesul de creație, părinții sunt invitați să cumpere mărțișoare de la târg, care va fi deschis între orele 12:00 și 20:00. Iată unele din activitățile care vor avea loc: •          Atelier de confecționat mărțișoare – breloc din noduri cercetășești •          Atelier de confecționat mărțișoare – figurine, realizate prin metode cercetășești •          Atelier de creat felicitări „Gânduri frumoase pentru mama” •          Atelier de realizat flori de primăvară din diverse materiale •          Atelier de împletit brățări Participarea la ateliere este gratuită!

luni, 24 februarie 2020

Mai mult
Meci DIVIZIA A

Duminică, 23 februarie, de la ora 12:00, va avea loc meciul dintre HC Dobrogea Sud și CSA Steaua București, la Sala Sporturilor din Constanța. Intrarea este liberă!  

duminică, 23 februarie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină