Arhivă Evenimente
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Evenimente

US NAVY vs. US ARMY

marți, 13 august 2019 - marți, 13 august 2019

Inapoi
afis Navy vs. Army

Club Sportiv Phoenix Constanța împreună cu prietenii de la Navy League of the United States și cei de la Black Sea Area Support Team organizează și la finele acestui an evenimentul devenit deja tradițional „Charity Basketball Game“, în încercarea de a le veni în ajutor familiilor defavorizate din județul Constanța.

Dar pentru că până în luna decembrie mai este destul timp, iar termometrele indică afară 30 de grade cu plus, am considerat că n-ar strica să dăm startul evenimentului cu o „mică încălzire” pe care am denumit-o chiar „Warm-up for the Charity Basketball Game“. Prilej cu care „aliații“ noștri își vor măsura forțele într-un meci de baschet amical și inedit din multe puncte de vedere Constănțenii, susținătorii baschetului, dar și turiștii vor putea lua parte marți 13 august, cu începere de la ora 20.00, la aceasta partidă demonstrativă ce va avea loc la kilometrul zero al distracției de pe litoralul românesc, în Piațeta Cazino din stațiunea Mamaia. De asemenea, pentru că nu ne place să ne rezumăm doar la un meci de baschet, așa cum ne-am obișnuit fanii, și cu această ocazie surprizele pregătite vor face cu siguranță deliciul tuturor celor care vor lua parte la eveniment.

„Warm-up for the Charity Basketball Game“ este organizat de Clubul Sportiv Phoenix Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța și al Navy League of the United States.

Parteneri: One Star Security, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Club Sportiv Universitar Știința Constanța, Vivo Constanța, Ralex Studio și Dance Revolution Studio.

Vă așteptăm!