Arhivă Evenimente
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Evenimente

Celebrarea Zilei Culturii Naționale în Constanța. “Peninsula culturală, peninsula misterioasă”-15 ianuarie 2021

vineri, 15 ianuarie 2021 - vineri, 15 ianuarie 2021

Inapoi

Program comun de acțiuni al Primăriei municipiului Constanța în colaborare cu Teatrul de Stat Constanța

  • Depunere de coroane de flori la monumentul lui Mihai Eminescu de pe faleza orașului și la statuia lui Ovidius din Piața Ovidiu.
  • 10.00-12.00: Dezbatere tematică online “Strategia Culturală a municipiului Constanța. Kilometrul zero”, organizată de Primăria Municipiului Constanța.

    Notă: Cu acest eveniment va debuta demersul instituțional de elaborare a Strategiei Culturale a municipiului Constanța 2021-2031. Dezbaterea este destinată prioritar reprezentanților instituțiilor publice de cultură din municipiu și județ. La eveniment participă și experți în management cultural implicați în elaborarea Strategiilor culturale ale altor municipii din România (Timișoara, Cluj-Napoca).  

  • Expoziția temporară „Satul copilăriei” (15-31 ianuarie) dedicată Zilei Culturii Naționale, la Muzeul de Artă Populară.

Notă: Expoziția propune reconstituirea imaginii satului tradițional pornind de la versurile poetului Mihai Eminescu și de la „Amintirile” lui Ion Creangă și cuprinde obiecte din patrimoniul muzeului: elemente componente ale interiorului țărănesc, obiecte de ceramică și lemn de uz gospodăresc și pastoral, de industrie casnică textilă, jucării din ceramică. Expoziția este însoțită de imagini alb-negru ale satului tradițional, versuri și fragmente de proză din creația celor doi mari clasici: Mihai Eminescu și Ion Creangă.

  • Vizitarea gratuită a Muzeului de Artă Populară pe parcursul întregii zile.
  • Promovarea conceptului “Peninsula culturală” – Peninsula Tomis ca spațiu paradigmatic al istoriei și culturii orașului Constanța: prezentarea volumului “Peninsula misterioasă. Incursiune în istoriile Constanței”, autor Doina Păuleanu, Editura Monitorul Oficial, București, 2019, la Emisiunea “Semn de carte”.
  • Debutul proiectului “CULTură vs. COOLtură” (15-24 ianuarie), derulat în parteneriat cu Teatrul de Stat Constanța.
  • 18.00: Acțiuni conexe proiectului “Flacăra Culturii” al Ministerului Culturii, cu implicarea Muzeului de Artă Populară din Constanța, a Teatrului de Stat Constanța și a altor instituții publice de cultură din municipiu (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Biblioteca Județeană “Ioan N. Roman” Constanța) – luminarea clădirilor, declarații de presă, mesaje de salut în mediul online etc.

 

 

 

Main Image
Item 1 of 0
 
  • ziua-culturii-nationale
  • ziua-culturi-nationale-(2)
  • afis-eminescu